Dirijorii

marți, 8 septembrie 2015, 09:22 Lasă un comentariu

Îi vezi în fiecare zi în orice mijloc de transport în comun, de fiecare dată dirijând în aceleași locuri. Dirijorii de orchestră simfonică fac mișcări ample, cu cotul orizontal, sus-jos-dreapta-stânga; vor să fie siguri că sunt vazuți din înaltul sălii. Dirijorii de muzică de cameră descriu un cerculeț nedefinit în dreptul plexului, cu cotul lipit de corp; aștia nu-s siguri că se uită cineva la ei, dar dacă? Dirijorii de alcov țin coatele cum vor ei pentru că folosesc limba; după toate pronosticurile aștia o sa ajungă în fundul iadului.

img

Categorii:Uncategorized

Suricatele

marți, 8 septembrie 2015, 07:43 Lasă un comentariu

Pe rând, cu capul în pământ, suricatele fac de obicei 5 pași apoi privesc în stânga până dincolo de orizont. După câteva secunde se gârbovesc, se întorc pe călcâie și fac aceiași 5 pași până în fix locul din care au plecat. Pe cele curajoase le recunoști imediat, fac 6 pași, cele nervoase fac cu un pas în plus la întoarcere. Ritualul se desfășoară întotdeauna individual, celelalte așteptându-și cuminți rândul. Într-un final autobuzul ajunge în stație iar măreția și disciplina dispar în înghesuială până a doua zi la aceeași oră.

Suricates

Categorii:Uncategorized

Dacă nu-s șpăgari, polițiștii de la Rutieră sunt nesimțiți

marți, 14 ianuarie 2014, 19:59 Lasă un comentariu

Acum mai bine de un an de zile scriam că Dacă nu e rost de şpagă, pe poliţistul român nu-l interesează aplicarea legii. După mai bine de un an situația nu s-a schimbat.

Sătul de ambuteiajul zilnic din fața Liceului de Informatică si conștient că schimbarea traseului nu e o soluție pentru că aceeași situație există și pe ruta ocolitoare, oricare ar fi ea, m-am hotărât cam la un an de zile (19.11.2013)  să trimit o sesizare catre Politia Romana prin varianta http://www.politiaromana.ro/sugestii/sugestii.aspx care a sunat așa:

Buna ziua,
In fiecare zi, in timpul scolii, pe Bulevardul Mihai Bravu in dreptul Liceului International de Informatica Bucuresti (colt cu Calea Dudesti) se produce un ambuteiaj datorat faptului ca parintii care-si iau copiii de la scoala opresc chiar si pe trei rinduri desi exista indicator de oprirea interzisa, dupa cum puteti vedea aici http://youtu.be/5Vm5GRKfnlI
Consider ca simpla prezenta a unui echipaj inarmat cu o trusa de pixuri si un teanc de procese verbale ar fluidiza circulatia asa cum a fost ea gindita de autoritati si cum ar trebui sa fie.
In speranta ca nu veti lasa sesizarea fara raspuns va urez o zi buna si o activitate fructuoasa in combaterea contraventiilor si infractiunilor pe drumurile publice.

Surpinzător, am primit răspuns. Nu în limita celor 30 de zile dar hei, nu-i nimeni absurd. Răspunsul:

ROMÂNIA                                                                                           MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE

DIRECTIA GENERALĂ DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

BRIGADA RUTIERĂ

 NESECRET

 Bucureşti  

Nr. xxx din 07.01.2014

   

 

Către,

Domnul xxx xxx

 

          Urmare a sesizării dumneavoastră adresată prin e-mail D.G.P.M.B. și remisă spre competentă soluționare Brigăzii Rutiere, înregistrată sub  nr. xxxxxx  din 03.12.2013, prin care reclamați faptul că pe Șos.Mihai Bravu, în dreptul Liceului Internațional de Informatică, unii conducători auto nu respectă regulile de circulație privind opririle și staționările, vă comunicăm următoarele:

Aspectele sesizate de dumneavoastră se confirmă, prin urmare vă aducem la cunoștință faptul că Poliția Rutieră acționează sistematic pentru a combate și sancționa conducătorii auto care încalcă regulile de circulație, astfel în perioada 04-16.12.2013, pe strada la care faceți referire,  au fost organizate un număr de  3 acțiuni și au fost aplicate un număr de 32 sancțiuni conform art.142 din OUG 195/2002, iar alte 14 autovehicule au fost înregistrate cu aparatura din dotare împotriva cărora s-a declanșat procedura de identificare și sancționare a conducătorilor acestora.

Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Cu stimă,   

 

 

 ŞEFUL BRIGĂZII RUTIERE

   Comisar şef de politie

                          NICU DRAGOŞ

Deci domnul comisar șef și-a făcut datoria, a amendat, viața in București s-a îmbunătățit, traficul s-a fluidizat, circulați, vă rog. Am trecut și astăzi prin zonă ca să văd rezultatele „competentei soluționări” a Brigăzii Rutiere. Rezultatul?

Poate că ar trebui ca în loc să-i aștepte pe șoferi să blocheze strada respectiva soluționare competentă să fie formată dintr-un echipaj de poliție prezent in zonă la ora la care se produce blocajul care să nu-i lase să oprească dar asta ar însemna să le pese sau, mai rău, să piarda banii de șpagă. Sau să inchida arterele pe cre nu-s în stare să aplice legea circulației publice. Abia atunci domnul Comisar şef de poliție Nicu Dragoș și-ar merita leafa babană pe care deocamdată o ia doar ca să arunce praf în ochii „reclamagiilor” care vor să circule civilizat prin capitala unei țari membră a UE.

LEGEA POLIŢIEI

 

LEGE Nr. 218 din 23 aprilie 2002

privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 305 din 9 mai 2002

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAP. 1

Dispoziţii generale

 

ART. 1

Poliţia Română face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

Categorii:Uncategorized

Tauri cu blană și cocoașă

luni, 9 septembrie 2013, 18:13 Lasă un comentariu

Puțini știu că pe o raza de 150 de kilometri de București mai există și alte atracții turisice decît stopurile mașinii din față de pe Valea Prahovei. Printre ceilalți mulți m-am numărat și eu pînă mai ieri cînd, la invitația lui lecampeur am ajuns la rezervația de zimbri „Neagra” în județul Dâmbovița. Pentru că pe noi ne-a indus în eroare numele de Bucșani, din localitatea respectivă mai parcurgînd aproximativ 16 km pînă la poarta rezervației, am facut o hartă pentru a înlesni orientarea puținilor cititori și a și mai puținilor amatori. Image

DSC_0118 Indicator 120130908_141259

20130908_141311

Pînă la Rățoaia se ajunge ușor, fiind mai multe variante. E bine de știut că de la marginea satului Rățoaia pînă la rezervație (dunga roșie, ~5km) drumul e pietruit nepunînd însă probleme mașinilor mici. În fine, destul cu geografia. Pentru 4 lei adulții și 2 lei copiii puteți vedea și atinge așa ceva (am înțeles totuși că am fost norocoși, e foarte posibil ca zimbrii să fie ascunși prin pădure):

20130908_150413 Cap de zimbru

20130908_143405 Cap de zimbru

20130908_143533 Zimbru din fata

20130908_142319 Zimbru din lateral

20130908_150323 Zimbru gata de atac

20130908_144103 Mama cu puiul

20130908_144034 Turma de zimbri

Categorii:timp liber

Tatoi, ce sînt ăia unguri de trebuie dați afară?

sâmbătă, 7 septembrie 2013, 21:58 Lasă un comentariu

Mulțumită lui Vlad Petreanu am fost pe Arena Natonala 20130906_203136 la meciul România – Ungaria și nu pentru că-s eu mare microbist ci pentru a-i arăta fiică-mi, în vîrstă de cinci ani jumate, ce înseamnă  un stadion

și un spectacol fotbalistic.

A fost o seară extraordinară, România a cîștigat după un meci frumos marcînd repede

(fapt ce a dus la o destindere rapidă a spectatorilor) și dominînd, lucruri ce cred eu că au contribuit decisiv la frumusețea spectacolului (alta era calimera dacă jucau prost, erau conduși sau mai știu eu ce ar mai fi putut să nu placă majorității spectatorilor, adică celor români).

Deși am plecat spre stadion cu oarece emoții referitoare la securitatea personală (meciul fiind considerat drept unul de risc major) am fost plăcut surprins de civilitatea suporterilor (cel puțin din locul din care am urmărit noi meciul).

N-am ințeles, totuși, de ce a trebuit fluierat imnul lor

și probabil nici majoritatea celor care au facut-o, și n-au făcut-o toți (e ilogic sa arăți lipsă de respect – fluieratul – ridicîndu-te în picioare în semn de respect). Tot de neințeles a fost și scandarea „Afară, afară cu ungurii din țară”, scandare ce-a nedumerit-o și pe fiică-mea făcînd-o să-mi pună întrebarea din titlu. A mai fost o scandare mizerabilă pe final, la 3-0, dar toate devierile astea de la un comportament pe care eu il consider normal n-au fost consistente ca vehemență și durată. Nu sîntem pierduți🙂

Una peste alta, a fost un moment de vis,

o experiență care cu greu va mai putea fi egalată în mintea unui om care a avut una apropiată de perfecțiune

la o vîrstă atît de fragedă. Cît despre meci, cică a fost frumos, dar cine s-a uitat la el? Tot ce știu e că am auzit Ciuleandra de 3 ori.

scuzați calitatea filmărilor, sînt din arhiva personală, obținute c-o săpunieră

Categorii:Uncategorized

Vânătoare ilegală

sâmbătă, 9 martie 2013, 13:39 1 comentariu

Nu cumva toate procesele verbale emise în situaţia asta sunt nule?

20130309_125814

Categorii:Uncategorized

Klaus Iohannis președinte?

sâmbătă, 23 februarie 2013, 13:43 1 comentariu

Nu mă lansez în analize pretențioase dar cred că Antonescu a realizat deja că nu are șanse să devină președinte.Klaus-Iohannis-2-350x293

Categorii:Uncategorized